2 litri de apă pe zi... Oare? Partea I

Cu toții știm despre importanţa apei pentru corpul uman. Suntem 60-70% apă, nu?

O dietă sănătoasă include un aport hidric suficient, de aceea ne este cunoscut și îndemnul de a bea dimineața pe stomac gol, 1-2 pahare cu apă curată și lămâie.

Dar de unde vine recomandarea de a consuma cei 2 litri de apă pe zi, promovată de portaluri mai mult sau mai puțin vizate în nutriţie?

La fel ca și ”Evitați excesul de zahăr, sare sau grăsimi” sau ”Consumați zilnic 5 fructe și legume”, anumite entități/medici/nutriționiști promovează fraze generaliste, de încurajare. Această ”confuzie” se tot transmite în societate, de altfel nu-mi explic de ce fiecare al 2-lea client/pacient în cadrul primei consultații îmi zice: ”Cu părere de rău nu reușesc să beau 2 litri de apă pe zi”.

De unde această credință în cele 8 pahare = 2 litri? 

Oamenii cred specialiștilor, de accea își numără zilnic cantitatea de apă consumată, pentru a fi siguri că au respectat ”rețeta ideală”, în cazul dat că și-au băut cei 2 litri.

Pentru că NUTRIȚIA e o știință încă tânără, multe studii se bat cap în cap. Unui nutriționist îi este greu să dea de capăt, totuși dacă vrea și caută - găsește argumente.

Dr. Heinz Valtin - profesor specializat în cercetarea asupra sănătății rinichilor. Și-a petrecut mai mult de 40 ani studiind sistemul biologic ce menține apa în corpul nostru într-un echilibru.

”Am făcut 4 ani de cercetare numai pe sistemul osmoreglator. Acest sistem este atât de precis și atât de rapid, încât mi se pare imposibil să cred că evoluția ne-a lăsat cu un deficit cronic de apă” - a declarat Dr.Heinz Valtin (sursa: Reuters).

Nu spun că apa nu este bună și c-ar trebui să neglijăm hidratarea, dar chiar trebuie să consumăm cel puțin 2 litri pe zi? Potrivit doctorului Heinz Valtin, răspunsul este NU!

De unde se trage mitul celor 2 litri de apă?

Am găsit niște materiale precum că în 1945 ”Food and Nutrition Board” (astăzi parte din ”National Academy of Science's Institute of Medicine”) a născut această neînțelegere. Se sugera că o persoană va consuma un mililitru de apă pentru fiecare calorie. Tot ce urmează este matematică: o dietă zilnică ce conține apx 2000 kcalorii (și acum mențiune prezentă pe multe etichete, greșită de altfel) ar indica un consum de 2000 mililitri apă, adică 2 litri.

Deși apa este considerată cel mai puțin toxic compus chimic, în exces ne poate dăuna. 

Hiponatremia - o dereglare ce poate deveni fatală, cu efecte devastatoare la nivelul creierului atunci când electroliții din corp sunt scoși afară dincolo de limitele de siguranță. Această anomalie electrolitică se dezvoltă atunci când sodiul este pierdut și înlocuit prin lichide hipotone neadecvate, cum este banala apă. Nivelul normal seric de sodiu este 135-145 mEq/l. Sodiul este un cation extracelular dominant, vital pentru funcția normală a celulelor. Un nivel sub 125 mEq/l este legat de complicații severe ale unor afecțiuni. Apa în exces contribuie la aceasta.

În proces de formare al obiceiurilor alimentare echilibrate, un nutriționist într-adevăr va insista pe hidratarea corectă și suficientă la modul practic. Dar putem oare indica aceeași porție de apă fiecăruia? Desigur că nu. Necesarul zilnic va fi adaptat personalizat.

Oamenii pot fi sănătoși sau cu diverse probleme de sănătate, se mai ține cont de greutatea corporală, coeficientul de activitate fizică, băuturile cu potențial de deshidratare etc.

Despre cantitatea optimă de apă, vă invit să citiți într-un următor articol.

Decât să bem cei 2 litri de apă că ”trebuie”, mai bine am pune accent pe hidratarea calitativă: apă proaspătă servită cu înghițituri mici, de parcă am sorbi o înghețată :)

 

Abonare la Newsletter
Urmărește-ne
Oferte