Mănâncă totul din farfurie?!

Vine din copilărie, nu? Ne repeta mama şi tata, bunica sau educatoarea de la grădiniţă.

De cele mai multe ori le dădeam ascultare. Pentru că îi respectam sau ne era frică: de ei şi pedepsele lor, de boală, de lipsa mâncării.

Îi ascultam pe adulţi pentru că ni se promitea desertul de după mâncare. Înghiţeam fără plăcere doar pentru acel desert.

Între timp am crescut (inclusiv în kilograme), am făcut o deprindere şi culmea, aceeaşi metodă o abordăm şi în cazul propriilor copii.

Ce relaţie cu mâncarea aţi dori să dezvolte copiii?

Această educaţie se formează în copilărie, neapărat la masă şi în familie.

Întrebaţi-vă mai întâi de toate: cum aţi fi vrut să fie considerată mâncarea? Hrană, sursă de plăcere, necesitate, pedeapsă sau recompensă?!

Pentru noi părinţii au ales. Cum au învăţat de la părinţii lor, cum au înţeles şi ei trecând prin viaţă.

Mama, probabil are rolul decisiv. Prin propriul exemplu, prin arta gătitului şi servitului, îşi va învăţa copiii să distingă alimentele sănătoase de cele fără de rost, va da gust bucatelor şi va servi cantitatea potrivită de mâncare, va avea grijă ca alimentele din farfurie să fie în combinaţii uşoare, totodată suficiente fiecăruia. Atunci, copiii o vor răsplăti cu performanţe intelectuale şi sportive, cu energie şi sănătate.

Tatăl are şi el rolul său în formarea acestor deprinderi. Nu va încuraja deschis sau pe-ascuns consumul de dulce, carbogazoase sau fastfood. Chiar dacă e mai solicitat la serviciu, bomboanele aduse seara drept recompensă pentru lipsa atenţiei nu vor fi de ajutor. A nu se uita că efortul mamei în educaţia alimentară este destul de mare, tatăl fiind de mare ajutor.

Totuşi cea mai frumoasă educaţie şi revelaţie în acelaşi timp e considerată cina de seară. Servită cât se poate de des, aceasta este perfectă pentru a forma deprinderi sănătoase alimentare, dar şi un moment propice de comunicare. A nu se uita să se laude mâncarea mamei - inima i se va umplea de bucurie.

Şi-atunci, copiii vor mânca totul din farfurie... de gustoşenie, de necesitate, de savurarea unor clipe unice.

Poftă bună în familie!

Abonare la Newsletter
Urmărește-ne
Oferte