- Bună ziua! Știți, am o problemă și cred că Dvs mă puteți ajuta.
- Bună ziua! Despre ce este vorba?
- Știu totul despre slăbit. De când sunt mică am citit foarte multe. Acasă, toate cărțile sunt despre nutriție. Mă pasionează modul sănătos de viață. În familia mea toți se alimentează corect, am grijă de asta.
- Mă bucur să aud. Totuși ceva v-a adus la mine...
- Da. La moment am 93 kg, deși mereu am avut 58 kg. Greutatea mea ideală la înălțimea de 172 este de 62 kg. Deci, vreau să scap de 31 kg în plus.
- Care credeți că e cauza tulburării de greutate?
- Eu nu cred că am vreo tulburare.
- Sigur că nu aveți. Ați amintit mai devreme că ”ați avut mereu 58 kg” și vreți să ”scăpați de 31”...
- Aaaaa, da. Kilogramele s-au așezat în timpul sarcinii, apoi după. În 1,5 ani am adăugat 20 kg, dar cred că ”e de la hormoni”, pentru că mai mereu mi-e foame.
- Puteți să-mi descrieți o zi alimentară? De exemplu azi. Ce-ați consumat azi?
- Dimineața am băut o cafea, apoi am plecat la serviciu pentru că întârziam. Pe la 10:00 colega m-a servit cu 2 biscuiți la un ceai. La prânz am mâncat o salată de varză și 2 felii de pâine. Acum sunt la Dvs.
- Diseara ce intenționați să gătiți?
- Nu cred că voi găti pentru că merg la o zi de naștere. Dar știu ce trebuie să mănânc.
- Așa e în fiecare zi?
- E diferit. În principiu mănânc puțin, dar greu slăbesc. Ceva e cu metabolismul. Am încercat toate dietele posibile. Acum fac o serie de proceduri de miostimulare corporală și vreau să mă apuc de o dietă destul de drastică...și mai vreau...
- Scuze. Puteți să-mi spuneți cu ce vă pot fi de folos?
(Pauză)
- Am citit toate articolele de pe slăbesc.md. Îmi place cum scrieți și am venit să vă văd în realitate.
- Și cum?
- Așa cum mi-am închipuit!