Sunt oameni printre oameni. Unora le place dulcele de nu mai pot, dau şi ultimii bani pe el, alţii nu pot să îi înţeleagă pe ceilalţi.
Cumperi bomboane în mod regulat pentru „la ceai” şi le mănânci tot tu şi încă şi fără ceai ca pe seminţe?
Le scoţi din dietă de la o luni, însă tot luni la prima adiere de cafea renunţi?
Nu te saturi din una şi dai vina pe creier c-ar avea nevoie de energie? Toate au o explicaţie!
Vreme de epoci ni s-a transmis convingerea culturală că zahărul determină energizarea, în special la copii. Un renumit studiu al cercetătoarei Judith Rapoport, efectuat între anii 1920-1939 a demonstrat gradul de incredibilă preferinţă a fiinţei umane pentru dulciuri. Concluzia e următoarea: nivelul ridicat de serotonină conferit de zahăr, reglează dispoziţia şi nivelul de energie. Însă rezultatul biologic este o fluctuaţie de energie, sus-jos. Astfel, mâncăm o bomboană şi mai vrem una pentru a obţine impulsul repetat.
Vă amintiţi cum sunt dresaţi caii, urşii sau câinii? Cum vin furnicile la zahăr? Există o iubire universală pentru alimentele dulci. Pe semne se trage de la strămoşii noştri, primatele. Atunci când locuiau în peşteră, au dezvoltat o afinitate naturală pentru dulce, probabil instinctul de a supravieţui şi-a lăsat amprenta. Din această cauză vom alege fructul copt pentru că ştim că e mai dulce. De fapt, toate animalele preferă dulciurile oricărui tip de mâncare.
Există cineva cu care poţi vorbi despre aceste pofte şi cel mai important despre ce te frământă?
Dacă nu - găseşte acea persoană!
Cu cât vei reduce sursa emoţiilor neplăcute, cu atât pofta de dulce se va diminua. Doar prin conştientizarea adevăratelor nevoi ale corpului şi satisfacerea lor, vei simţi împlinire.