Ce rețete pentru dietă echilibrată să mai gătești? Astăzi vei descoperi o rețeta de salată cu somon și avocado absolut delicioasă.
Ingrediente (2 porții):
ü 250 g file de somon
ü un avocado
ü 4-5 buc roșii cherry
ü 30 g mix de salată
ü 1 lingură suc de lămâie
ü 1 linguriță ulei de măsline
ü semințe de susan
Mod de preparare:
1. Coacem 15 min fileul de somon la cuptor sau grătar.
2. Spălăm și feliem legumele după bunul plac, apoi le aranjăm frumos într-un bol. Peste vom stropi zeama de lămâie, uleiul de măsline, sare și semințe de susan.
3. După ce s-a răcit somonul, îl tăiem fâșii pe care le adaugăm peste cruditățile deja pregătite. Una dintre cele mai delicioase salate, care te vor convinge că poți mânca sățios, fără excese!