Svetlana Popescu - Sunt ceea ce vreau să fiu

Obiectiv: slăbit, tinereţe şi frumuseţe

Rezultat: - 6 kg pe parcursul programului şi cântarul care mă bucura, la fel şi forma corpului, care a început să se tonifieze și să devină armonios. Hainele îmi sunt mari, iar eu am înţeles că schimbarea s-a produs.

 

Program: slabesc.md

Deprinderi noi: Să  respect niște principii: să nu sar peste mese, să mănânc echilibrat, să știu când și ce mănânc, să mă hrănesc cu adevărat.

Ce m-a determinat la schimbare:

Kilogramele după o sarcină, serviciu legat de birou, puțină mișcare, imunitatea scăzută datorită răcelilor frecvente etc.

Proces:

1.    Am sunat-o pe Victoria, colega mea de facultate. Ne cunoaștem de foarte mulți ani, o urmăream cum se transformase de-a lungul anilor, îi citeam unele articole. Prima discuție cu ea m-a făcut să înteleg că am luat decizia corectă. Am aplicat imediat la Programul ei: slabesc.md.

2. Timp de 1 săptămână Jurnalul meu alimentar a fost tutelat de Victoria. Apoi am primit regimul meu personalizat. La un moment dat, m-am prins că îmi place să învaț să mă alimentez sănătos, fără să-mi dăunez sănătății.

3. Am avut trăiri și emoții de tot felul, însă finalul a fost frumos. Am învățat să fiu eu însumi, să mă ascult pe mine, să nu mă stresez de la plus sau minus kg.

 

Concluzia:  Încă odată am realizat că nu există NU POT. Există NU VREAU, or noi suntem ceea ce vrem să fim.

Mulţumiri:

 

Multumesc Victoria c-ai bătut în cuie ceea ce eu aveam frică să recunosc.

Mulțumesc că ai fost alături în aceste 10 săptămâni de schimbare.

Mulțumesc pentru orele la telefon.

Mulțumesc că mi-ai demonstrat că fericirea nu se măsoară în kilograme.

 

P.S. Stiu că în viată nimic nu se întâmplă pur și simplu. Și-am cunoscut-o pe Victoria la facultate ca peste ani să-mi determine schimbarea…

 

Abonare la Newsletter
Urmărește-ne
Oferte