Zarurile sunt aruncate în copilărie?

"Atunci când nu ştii unde te îndrepţi, uite-te de unde vii" zice un proverb african.

O frază care mă ajută să explic ce se întâmplă cu hrana, ideile pe care le avem despre nutriție şi cu modul de a ne hrăni la maturitate.

Se ştie că preferinţele și obiceiurile alimentare ale copilului se formează până la cei 7 ani, în urma alegerilor constante făcute, mai întâi de părinţi, apoi de însăşi copii (până la vârsta de 3 ani se formează şi mecanismul de foame/saţietate, se defineşte intuitiv porţia de mâncare).

Ulterior, viaţa noastră de adult prelungeşte copilăria cu bucuriile şi rătăcirile ei şi bineînţeles cu poftele/păcatele alimentare, rămase din alimentația primilor ani de viață.

Asta n-ar însemna că nu ne mai schimbăm vreodată! Doar că definirea unui alt stil de alimentaţie, va necesita mult timp şi efort - un proces îndelungat, repetitiv, pe alocuri dificil, pentru unii imposibil dar cu încercări pe cerc, pentru alţii abandonat înainte de a-l atinge. Cea mai elocventă referinţă se face către pacienţii cu obezitate morbidă + multe alte boli asociate; ajunşi în pragul morţii, care îşi acceptă "soarta", devorând mai departe cartofii prăjiţi acompaniaţi de băuturile carbogazoase. Pentru ce să mai lupți pentru slăbit, dacă e doar un cerc vicios?

De ce scriu toate astea...

Pentru că în weekend cineva fără să-şi dea seama, a introdus nişte zaruri.

Vă împărtăşesc această experienţă şi aduc scuze celora care se vor identifica (ştiu, nu din rea-intenţie aţi făcut-o).

Aşadar... la o masă mare, copiii mei au fost încurajaţi să servească mâncare nepotrivită consumului lor, în combinaţii grele, cu ingrediente pe care categoric nu le susţin, chiar blamez. Cei doi copii s-au trezit în situaţie dificilă de a accepta sub privirea mea critică de "nu!", ceea ce le oferea insistent un alt adult.

Am reacţionat bineînţeles şi eu cu justificări, însă din necunoaşterea adultului ce meserie îmbrăţişez, am prins o interesantă privire. Ceva de genul: " O ciudată..."

Nu pot să uit privirile copiilor, apoi discuţiile de ce nu, de ce da.

De alimentaţia copiilor mei mă ocup personal. Sunt o mamă ca toate altele, ce-şi doreşte copii educaţi şi sănătoşi. Sunt avantajată ca în materie de nutriţie să pricep un pic mai mult...

În familia noastră, orice produs treptat exclus sau introdus vine cu o poveste sau cu cel puţin un argument. Nu zic, mă trezesc şi eu cu fraze: "nu vreau", "nu e bun", "de ce toţi mănâncă, iar eu nu?", însă accept... pentru că nutriţionist am devenit când copiii împliniseră 4 şi 9 ani.

Nu insist pe mâncare sănătoasă 100%. Aceasta nu există în familii cu alimentaţie tradiţională-clasică. Mai degrabă deprind copiii să aleagă "inteligent", pentru că îşi vor asuma mai târziu aceste alegeri...

Astea fiind spuse: ‼️În weekend am avut o lecţie bună de viaţă‼️

Am conştientizat că dacă vreau să ştiu unde mă îndrept, urmează să mă gândesc de unde trebuie să vin...

Cu riscul de a fi etichetată drept o ciudată, nu voi permite nimănui să introducă zaruri!!!

... VIAŢA COPIILOR MEI NU E O JOACĂ...