Uleiul de palmier - o nouă grăsime mondială

Cu riscul de a mă trezi în prag cu producătorii autohtoni de dulciuri și patiserie, declar cu toată responsabilitatea mea de nutriționist – ULEIUL de PALMIER e un RĂU, demn de neglijat pentru efectele pe care le produce asupra sănătății.

Respectivul intră viclean începând cu 2010 în aproape toate deliciile: fastfood, covrigei, turte dulci, prăjituri cremoase, bomboane, torturi, biscuiți și napolitane, fiind utilizat pentru:

1. substituirea grăsimilor - materie primă ieftină (la un preț mai mic cu 30-40% decât grăsimea animalieră).

2. prelungirea termenului de valabilitate al produsului și e de bine. Pentru producători.

Oamenii nu citesc etichetele produselor. Și-aici specialiștii în marketingul alimentar și comercial cunosc vulnerabilitățile. Promit ”gusturi din copilărie”, produse ”de calitate”, ”testate în timp”, ”cumperi 3 + 1 gratuit”, cunoscut e și îndemnul de a susține poducătorul autohton. De aranjarea pe raft cred că v-ați convins: la intrare, cât mai jos să le fie vizibile copiilor, la casă, de la benzinărie până la cofetărie.

Constat prezența uleiului de palmier la peste 95% produse pe care le analizez la raft. Doamna vânzătoare de la compartimentul dulciuri mă cunoaște. Am analizat o dată toți biscuiții, altădată am mers să văd ce e cu ciocolata și bomboanele. Am rămas fără grai, supărată, îngândurată.

În căutarea soluției, pe 2017 l-am declarat ”Anul Gătitului” chiar dacă sunt adesea suprasolicitată ca și toate femeile de altfel. Soluții sunt. Pentru cine le caută.

Care-i treaba cu uleiul ăsta de palmier?

În Moldova, evident statistici nu am găsit. În schimb, niște informații curioase am dat pe un site rusesc de medicină.

Importurile de ulei de palmier în Rusia se cifrează apx. la 300 mii t per an. Această cantitate este suficientă pentru a fi folosită în industria alimentară, totuși asupra Rospotrebnadzor-ului (Serviciului federal responsabil pentru supravegherea protecției drepturilor consumatorilor) fiind pusă și sarcina de a verifica calitatea respectivei materii prime și a altor produse finite importate, ce conțin ulei de palmier. E cu mari probleme la ei. Probabil și la noi.

Experimentele efectuate în cadrul University of Refrigeration and Food Engineering (Petersburg) au demonstrat că punctul de topire al uleiului de palmier, depășește temperatura corpului uman, așadar acesta nu poate fi digerat. Acumulându-se în corp, acesta determină afecțiuni cum ar fi bolile cardiovasculare și obezitate, crește drastic nivelul colesterolului în sânge, sporește stresul oxidativ ce îngreunează digestia, crează dependență. Suplimentar, există o mulțime de acizi grași saturați ce promovează dezvoltarea aterosclerozei. Aceste grăsimi fiind sensibile la oxidare contribuie la acumularea în organism ai radicalilor liberi, care de cele mai dese ori duce celula la mutații - așa se dezvoltă cancerul.

Cel mai grav: nu se știe cum aceste depozite de grăsime sunt excretate. Undeva se depozitează? Pe colon, pe vene, la os? Specialiștii deocamdată păstrează tăcerea.

Mă veți întreba: de ce la nivel de stat se permite utilizarea acestei grăsimi?!

Răspund: există faza cu rafinat și nerafinat. Rafinatul e răul, uleiul de palmier nerafinat însă (presat la rece, mai scump), nu are nici beneficii și nici efecte nocive, doar calorii goale. E un substituent la care o țară cu 145 mln locuitori va recurge în lipsa grăsimii animaliere. Nu se cunoaște cantitatea de ulei nerafinat utilizat în alimentație și aici producătorii mint sau ascund.

Altă întrebare: cum îl identificăm pe etichetă? Nicicum. Nu am văzut încă vreun produs, pe eticheta căruia să fie scris negru pe alb: ulei de palmier nerafinat. Poate-o fi, vreau să văd. Am văzut însă cu miile: grăsime vegetală total sau parțial hidrogenată, grăsime de cofetărie, ulei de palmier (rafinat sau nerafinat nu se ştie) ș.a.

În faţa deliciilor uităm de conţinut. Sunt bune cu adevărat? Pentru limba noastră și așa amețită, da! Însă cum rămâne cu gusturile de pe vremuri? Amintirile nu înșeală!

V-aduceți aminte de înghețata plombir de la Bălți? Se topea ușor într-o ceașcă. Astăzi, înghețata cuprinde un amestec de lapte și ulei de palmier, se topește mai lent și nici nu are gustul de altădată. Ca să mai continui o listă actualizată: bomboane valabile 1-2 ani, biscuiții de ovăz cu gust ciudat, ciocolata ce se lipește de limbă și nu se topește, napolitane găsite la fel de proaspete și după o săptămână etc.

Limba e perversă pentru c-a format dependență și nu-și amintește gustul pur. Ba mai pedepsește pe de-asupra și inima și plămânii și pancreasul… și ficatul sărmanul. Rămâne de ales. De citit eticheta. De substituit.

Și ca să închei pe o notă optimistă: cineva vrea rețete ușoare și hrănitoare de desert? Azi biscuiții din ovăz mi-au ieșit aproape perfecți!