Există vreun nutriționist în Chișinău care să recomande pacienților/clienților săi pastile pentru slăbit?
Dacă sunt profesioniști și onești cu adevărat, nici nu vor aminti în consultații aceste pastile pentru arderea grăsimilor. Omul curios însă, fiind în căutarea soluției a ceea ce ar trebui să faci ca să slăbești rapid, adeseori va da search la: ”care sunt cele mai bune pastile de slăbit”, ”pilula de slăbit” sau ”slăbire eficientă”. Și e păcat de sănătatea omului...
87% din oamenii ce căutau pastile de slăbit în farmacii (informații dintr-un studiu efectuat în România, 2017) știau că această metodă nu funcționează și totuși continuau să le procure. Știau cu certitudine că ele nici nu te învață ce să mănânci ca să slăbești, nici nu pot inhiba la nesfârșit foamea și alegeau să-și deterioreze sănătatea ficatului.
În farmaciile din Moldova nu se face mare publicitate pentru pastile de slăbit, totuși...rețelele sociale, mai ales multiplele grupuri de slăbit, sunt împânzite de indivizi ce promit rezultate miraculoase sau femei disperate, care visează să fie slabe și fericite în corpul lor și, deci, întreabă mereu: ”Pastilele de slăbit funcționează?”.
Să avem curajul să nu ne lăsăm păcăliți de: pastila de slăbit chinezească, pastile de slăbit cu cafea verde, inhibitorii foamei – renumitele pilule din garcinia cambogia, fie naturale, cu etichetă, popularizate de vedete autohtone sau internaționale. Sunt niște capcane comerciale întinse de către companii suspecte, cunoscute sau mai puțin cunoscute, sau chiar de industria farmaceutică în propria persoană, ce stă la pândă, frecându-și mâinile.
Înțeleg, pe de altă parte, situațiile în care totuși s-a luat în greutate: o sarcină cu pofte de grăsimi și dulce, apoi perioada de alăptare cu alimentație bazată pe ideea eronată de ”mâncat pentru doi”, un job sedentar, o afecțiune cu dezechilibre hormonale etc. Ce faci în acest caz, mai unic, mai răruț întâmplat? Ce te ajută să slăbești cu adevărat?
Nu există soluții satisfăcătoare pentru surplusul de greutate în-afară de echilibrul alimentar, mișcare dozată și odihnă. Cele mai bune ”pastile de slăbit” sunt alimentele care se iau pe post de nutrienți cel puțin în 3 prize principale pe zi, alături de 1-2 gustări ușoare. Să dăm uitării noțiunii ”medicamente de slăbit”... fie ele pastile naturale de slăbit, pastile de slăbit în farmacii sau top 3 pastile eficiente de slăbit 2018. Să ieșim din minciuna cea mare de a obține un rezultat cu orice preț.
În acest articol vreau să vorbesc totuși, despre obsesiile continue de a slăbi cu prețul sănătății.
Recent, am dat peste un forum de slăbit. O doamnă disperată căuta ”Cea mai bună pastilă de slăbit”. O altă doamnă care se vedea cu experiență a strigat disperată în comentarii:
- Destul cu această societate normativă în care tot ceea ce depășește, tot ceea ce distorsionează, trebuie să dispară!
... frumos strigăt din inimă. Mie mi-a plăcut!
Activând în domeniul nutriției de 3 ani înțeleg un lucru important. Aplicând valorile sangvine ale colesterolului, trigliceridelor și glicemiei specifice unei populații tinere (20-30 ani) și unei populații vârstnice (50-80 ani), se fabrică în mod artificial ”falși bolnavi” prin niște îndemnuri false: stereotipuri, publicitate binegândită, promovare greșită a nutriției. Se promovează și chiar se sugerează de către societate – SUPLEȚE CU ORICE PREȚ.
Singura modalitate de a gestiona în viitor greutatea excesivă, în societatea de azi obsesivă de suplețe, este să oprim evoluția acestui proces în rândul copiilor noștri. Un singur obiectiv pentru ei avem: să-i protejăm de veșnicul slăbit! Să ne lucrăm mușchii, să ne îndreptăm mintea către pasiuni non-alimentare: prieteni reali, călătorii, ieșiri la film, muzică, expoziții, în loc să mergem la frigider, la sticla de vin pentru a ne recupera moralul, bucuria de a trăi.
Chiar dacă suntem stresați și viața e grea, să NU ne umplem golul existențial cu mâncare, după care ar veni cele mai puternice pastile de slăbit sau metode ciudate, bolnăvicioase.
Să ne reflectăm la modul sănătos de a mânca, să diminuăm până la eliminare produsele inutile care nu ne hrănesc, să fim blânzi cu noi înșine, să vorbim cu oameni care nu sunt obsedați de niște stereotipuri ireale.
Iar pentru cei ce-și doresc să încheie acest veșnic și epuizant proces ”al slăbitului” le recomand să caute să se informeze. De exemplu, să identifice cel mai bun nutriționist în Chișinău, analizându-i activitatea cap-coadă.
Să dea întrebări: cum vede acest nutriționist soluția problemei?
Cu siguranță nu în suplimente pentru slăbit sau slăbire rapidă cu pastile.